Ieri as fi plans. As fi plans pentru ca ma durea…

1
350

– Ieri as fi plans. Nu asa de fandoseala. As fi plans pentru ca ma durea. Azi, nu! Nu m-am vindecat, insa stiu ca m-am nascut sa zbor, sa fiu fericita, sa fiu pretuita! Si… Stii ceva? Merit!

Sunt aceeasi femeie. Mie imi spunea zilnic ca ma iubeste, chiar daca simteam organic cum se indeparteaza. Mie imi spunea ca sunt minunata, chiar daca simteam ca altceva il preocupa. Mie imi povestea despre copilaria lui. Mie, femeia de ieri.

A fost un timp in care pielea mea a fost haina lui preferata. Imi respira in par si se hranea cu mine. Radeam mult, savuram timp impreuna. Stii cum e sa simti ca timpul are gust?

Azi, e o alta zi. O zi in care imi propun sa ma bucur de fiecare amanunt, sa respir adanc si sa ma intorc la mine.

Si a tacut.

Nu gaseam cuvintele potrivite in momentul ala. Imi amortise mintea. In vocea ei tremuranda am simtit durerea. Atat! Nici urma de furie. Stiam ca e mai mult decat spune. O cunosc bine. Stransese in suflet  tone de amaraciune, fusese lovita din toate partile. Ce o diferentia in mod evident de mine? Puterea ei! Determinarea! Faptul ca putea sa mearga inainte cu sufletul franjuri.  O admiram si, in timp, am invatat sa o iubesc.

M-a trezit din reverie vocea ei.

– Cum?

In fractiune de secunda mi-a trecut prin minte ca niciodata un banal adverb de mod nu ma pusese intr-o dificultate mai mare. In situatia asta nu o puteam ajuta cu o pledoarie  pentru o femeie puternica si in niciun caz cu discursuri despre cum cred eu ca ar trebui sa fie fericirea. Cu toate astea m-am trezit vorbind.

– Cred ca nu e ca si cand ar trebui sa administrezi tratamentul prescris pe o reteta si mai cred ca partial ti-ai raspuns singura. Intoarce-te la tine. E minunat sa simti ca si timpul pe care il petreci tu cu tine are gust.

Sa amortesti e simplu. E ca si cand ti-ai face singura o anestezie sa nu mai simti nimic. Nu cred ca e o solutie, fara iubire sufletul moare incet si te vei pierde. Sa iubesti presupune sa te regasesti. Poti iubi momentul ala in care te trezesti dimineata si lumina de afara iti patrunde printre draperii in camera. Poti iubi sa te plimbi fara tinta. Poti iubi atatea lucruri cu care simti ca rezonezi. Poti iubi oameni.

Nu-ti spun ca ar trebui sa te atasezi. Mai devreme sau mai tarziu atasamentul te poate determina sa traiesti in intuneric, iar intunericul deprima.

Din fericire, oamenii nu se schimba atunci cand vrei tu sau eu. Stii de ce spun “din fericire”? Le permiti sa intre in viata ta pentru cum sunt atunci cand ii cunosti. Asta inseamna ca te-a atras ceva. Sa iti doresti sa schimbi din tabieturi, mod de viata, personalitate chiar, presupune un joc de roluri. Nu vrei sa fii papusar si nici inconjurata de marionete.

Dar, da! Nimeni nu iti ia dreptul sa faci tot ce poti sa fii fericita, sa te simti pretuita. Renunta la tot ce iti poate face rau, insa nu renunta la tine!

Voi ce sfaturi i-ati da prietenei mele?

1 COMENTARIU

  1. Timpul are gust in doi. Dar e și mai delicios atunci când învățam sa ne prețuim pe noi, de unii singuri.
    Cu toate astea, sentimentele de iubire fata de ceea ce ne înconjoară sunt complet diferite de cele pentru un suflet real. Cred ca din egoism preferam sa ne dăruim unei persoane cu totul, așteptând același lucru in schimb.
    Fără dar și poate, prietena ta trebuie sa învețe sa se iubească pe ea și timpul petrecut singura, iar mai apoi sa dăruiască clipe minunate unei alte persoane. Altfel, atașamentul acela despre care vorbeai, risca sa fie in zadar.
    Super articol!! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here