Iti doresti sa fii bine cu tine? Uita de „asa trebuie”!

0
360

„Asa se face”, „asa trebuie”, va suna cunoscut? Cred ca o perioada buna din viata mea, am acceptat genul asta de sfaturi imperative” fara sa comentez, pur si simplu pentru ca asa am fost educata. Mama facea lucruri asa cum bunica mea ii spunea ca trebuie sa le faca, la randul meu faceam lucruri pentru ca asa imi spunea mama ca se face. Acum gandesc ca traiam un perpetuum mobile, un ciclu pe care il respectam cumva inconstient si neasumat.

Nu vi s-a intamplat niciodata sa intrati in bucatarie cu mama sa gatiti? Mie, da. Mai rar, dar s-a intamplat. Nu-mi amintesc ca macar o data sa nu-mi fi spus fa asa, asa trebuie”. De ce sa nu reinventez reteta de clatite daca mie nu imi plac cum trebuie”? Cred ca am incercat sa intreb de cateva ori de ce asa si nu altfel, dar am primit acelasi raspuns: asa trebuie”.

La un moment dat, m-am trezit din somn. Tarziu, dar s-a intamplat. Am lasat-o balta si am inceput sa fac ce simt si ce imi place.

De atunci au trecut ani fara asa trebuie”

Sunt ani de cand nu mai functionez dupa cum trebuie”  in optiunea altora. Nu spun ca nu se mai intampla sa mai si gresesc cand nu iau in seama sfaturi bine intentionate, dar imi asum. In vreo 10 ani am studiat domenii despre care nu stiam ce presupun, am citit tone de informatie (carti etc) si pentru asta ma felicit. Am evoluat pentru ca asta am simtit ca vreau, nu pentru ca trebuie.

Nu a fost deloc usor si inca nu m-am oprit.  Am timp sa fac o pauza lunga pe la 90 de ani, pana atunci sunt posesoarea unui creier zilnic pus la treaba.

Nu sunt nici pe departe genul de bubulina gospodina

Nu sunt pentru ca nu am timp si nu sunt pentru ca nu pot sa functionez asa. Mama a stat o viata in bucatarie pentru ca asa trebuie”. Eu prefer sa gatesc rapid ceva si nu sa uit de mine prin bucatarie. Timpul ala putin, foarte putin, de care dispun prefer sa-l folosesc altfel – citesc 20 de pagini dintr-o carte, imi pun o masca, orice altceva, pentru ca asa ma simt bine, nu pentru ca ar trebui.

Nu am un job la care sa merg la 8 si sa ma intorc la 17

Asa trebuie” ar fi spus mama.  Nu ar mai spune, pentru ca destul de tarziu a inteles ca fata ei, desi are un birou in casa si angajati prin tara, scrie zilnic si sta mult in fata calculatoarelor, e bine cu ea.

Poate ca lucrez cu mult mai mult decat un angajat dintr-o corporatie, dar imi place ce fac. Am toate motivele sa imi placa. Cel mai important? Faptul ca am castigat o familie mare cu oameni care imi apreciaza munca – pe unii nici nu ii cunosc real.

E doar un exemplu:

Buna ziua,

Ce-mi faceti, stimata doamna?! Iar va lauda lumea pe net. Si pe Dumnezeu il mai injura lumea, doar pe dumneavoastra va lauda toti. (…) Unul nu a avut ceva negativ de spus. Unul macar, de samanta. Ce le faceti, stimata doamna? Ii vrajiti?

Nu, nu fac vraji. Muncesc si am randament pentru ca imi place ce fac, nu pentru ca trebuie. Poate ca uneori lucrez de pe la 6, la miezul noptii, dar nu stiu cand trece timpul.

Nu sunt brutal de sincera pentru ca asa trebuie, ci pentru ca asa simt

Cred ca la partea asta am de pierdut. Vad si eu cum altii ambaleaza ceea ce spun in melisme care suna atat de bine, incat nici nu mai conteaza ca mint. Si ce bine le este! Ei, bine, eu nu pot. Nu rezonez cu tertipurile si minciunile ma scot din minti. Nu stiu sa cant dupa cum mi se comanda. Asta este… In mod cert, asa o sa raman.

Ajut pentru ca asa ma incarc cu energie buna, nu pentru ca ar trebui

Las textul asta sa vorbeasca… Am plans, era de Craciun. E cel mai frumos dar primit vreodata. O scrisoare lunga, din care am ales o mica parte pentru aici.

Nu ma complac in relatii care nu functioneaza

De ce as face asta? Iubesc din tot sufletul si ofer tot ce pot. Cu toate astea, daca nu primesc afectiunea aia care ma ajuta sa imi incarc bateriile, iubirea aia rezumata la luat in brate si adormit cand ma simt epuizata,  cuvintele alea care sa ma incurajeze cand mi se pare ca ma clatina furtuna, de ce as ramane?

Sunt o mama cu norma intreaga, chiar daca altfel, pentru ca imi iubesc nespus copiii

Despre relatia pe care o am cu copiii mei pot sa scriu fara intrerupere mult, tare mult. De ce spun ca sunt o mama altfel? Pentru ca nu aduc in discutie niciodata asa trebuie” sau asa se face”. Sunt primul om spre care se indreapta cand se bucura de realizari sau cand se lovesc de ale vietii valuri, nu tocmai prietenoase. Stiti de ce o fac? Nu pentru ca sunt mama lor si pentru ca asa trebuie, asa simt sa faca.

Am o colectie intreaga cu astfel de imagini. Da, sunt bogata si fericita!

Fiti voi. Comportati-va cum simtiti. Nu exista asa trebuie”, nu exista asa se face”. Gasiti voi calea care vi se potriveste si cu care rezonati. Cred ca doar asa ne putem simti intregi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here